Azi, am 49

Am 49. Nimic ceremonios, nimic altfel.Doar gânduri de noapte la o lampă cu lumină subțire pentru că nu sufăr de molima serbării zilei de naștere. Am și o îndrăzneală că totul va fi mult mai bine. Nu știu de unde vine, poate din mesajele optimiste din mintea mea.

49 nu este mult. Deloc. Eu sunt plină de mine, mai mult ca niciodată, fără ca măcar să știu care e motivul.

Mă plac așa cum sunt, am reînnodat prietenii, mi-am cumpărat și o bluză nouă pe care nu aș fi îmbrăcat-o acum doi ani. Este mulată pe sâni și îmi vine bine. Mai bine ca niciodată.

49 este ca un dormitor alb, curat, cu multe chestii în el pe care nu le-aș arunca nicicând. Cu lumină caldă și geamuri înalte, cu pat pe mijloc fără să ocupe spațiu, pentru că, din fericire, e mult spațiu... Cu flori, unele nemuritore, cu cearșafuri albe, cu perdeaua albă și arome vrăjite din parfumuri de cameră și nu numai. Am flori de toate felurile. Mai ales în capul meu care meditează non-stop. Cu o liniște sufletească și profunzimi deloc chinuitoare, cu multe cărți bune sau mai puțin bune, cu pantofi șic sau de prost-gust, cu haine albe și negre, gri, colorate, cu mărgele-cadou, cu păpuși vechi pentru copilul din mine, cu purtări infailibile, cu purtări frivole, cu mine din trecut, cu mine din viitor și, cel mai verosimil, cu mine din prezent.

Am 49 de ani. Nu îi am, pentru că așa vreau eu. Demitizez ideea că ne arătăm vârsta. Am lumea mea în care voi trăi până voi muri.