Ana și casa, pardon, viața ei frumoasă. Ca un vis care nu e un coșmar.

Femei cu pânze și mătăsuri pe ele,

Culori jignitor de țipătoare. Toate, la piața unde merge Ana.

Apoi, o cameră mare într-o casă frumoasă, mult mai mare decât o visase vreodată.

Ana este o femeie cu ochiul format, o țărancă de-aia, cu tradiție, cu inteligență, deloc maleabilă cu moda, curată cu ea și casa ei, frumoasă, cu șolduri zvelte, cu mâini îngrijite, cu multe cuvinte și gânduri pe care știe să le păstreze numai pentru ea. O femeie fină care pune pe patul ei mare cea mai scumpă cuvertură, iar pe acel perete de deasupra un tablou de care nu se va dispensa niciodată. Bucărăria ei bleu are un frigider roz.

Am întâlnit-o la magazin. Era supărată pentru că vedea în jurul ei numai femei îmbrăcate "la zi", pentru că lumea din jurul ei o intriga, la fel și progresele modei. Ana nu se adaptează. I-a trimis unul pe mess melodia aia- Tell me something girl Are you happy in this modern world... Se pare că el o văzuse în cămășile ei de mătase de două mii de lei și a plăcut-o. Ana trăiește din detalii peste care oamenii trec azi atât de frivol...

Ana are talent și scrie poezii excepționale. De multe ori, le citește seara, în camera de zi, cu o prietenă din copilărie. Bea ceai de tei, e o fată-minune, într-o casă- minune, moștenită de la bunica ei. El, cel care îi tot scrie pe mess, pentru că a remarcat-o, vrea să știe cum trăiește ea, cum iubește ea, cum se roagă ea, cum alege hainele alea frumoase care o deosebesc de lume. Ana s-a îndrăgostit cu bustul ei de domnișoară, cu buzele ei pline, îl privește pe el, din colțul bucărăriei, la fel de roz ca frigiderul ei. Ana vede acum toată viața în roz, se confesează tot acelei prietene, bea ceaiul de tei seara, în camera mare de zi, își petrece nopțile cu el, are acum copii preșcolari și poartă hainele ca pe un vis. Așa cum a fost, de altfel, toată viața ei. Un vis.