Mi-ar fi plăcut să mă numesc Mimoza, sau poate Rosa, cu s

Poate că numele Rosa, cu s, mi-ar fi adus mai mult noroc. Mi-ar fi plăcut să mă strige lumea Mimoza, cu z, să am un suflet alcătuit din soare, din iubiri trecute și prezente, să am o gură frumoasă, ochi care văd dincolo de realitate și să mă îmbrac în griuri și pantofi cu toc.

Rosa e pentru femeile cu bluze din mătase și bumbacuri fine, iubite în luna septembrie de bărbatul sortit să le fie pereche pe viață în mansarde cu geamuri largi și cântece vechi. Îmi place Rosa pentru că nu e sofisticat, dar parcă e... Și-apoi trupul femeii pe care o cheamă Rosa este subțire, caută dragostea, știe să ierte și miroase a parfum de trandafir.

Rosa e uneori inaccesibilă, reflexivă, privește viața simplu cu umerii ei goi și mângâiați de mâini puternice ale bărbatului la care ea visează seara, lângă fruntea lui. Dimineața își pune pardesiul larg, își acoperă discret, cu mănușile din catifea, tatuajul fin de la încheietura mâinii pe care scrie clar LOIALITATE. Apoi pleacă și se izolează pentru un timp acolo unde ar trebui să existe fericirea.

Rosa are în ziua ei perfectă pauze lungi în care ascultă muzică bună, alege din garderobă cele mai frumoase haine roz prăfuit și certitudinea că în după- amiaza asta va bea paharul de vin roșu cu pălăria albă și planurile bune pentru ziua de mâine. Îl includ și pe el, numai dacă vrea ea.

Tot Rosa e fericită cu nu o strigă nimeni Mimoza.