Serile de vară sunt roz

Azi e totul roz. Până și cana desenată cu un poodel e tot roz. Te văd în lumină și simt liniștea, apoi, mă trezesc din vis. Știu că nu trebuie să îmi cer iertare. Așa spun unii că ar fi în dragoste... Cred și nu cred. E doar o critică bourgeoisie, iar eu voi avea întotdeauna "O viziune a sentimentelor" ca Nichita. Și voi ierta în șoapte, apoi îmi cer iertare tot în șoapte. Îmi apăr interesele în iubirea mea la fel de roz ca cerul ăsta de iulie, cu tot cu firea mea ciudată, incapabilă uneori de sentimente adevărate. Serile de vară nu sunt niciodată la fel. Nu au spiritul gregar regăsit de mine în gloata din parc. De aceea iubesc serile de vară atunci când pun pe mine rochia cea nouă, sau, mai des, rochia cea veche. Cu bun-gust. Am fugit de lume, am fugit de tine, dar nu voi fugi niciodată de serile roz de vară. În ele e spiritul meu liber și buna mea credință naivă că totul e roz.