Bianca Georgescu- “Mă simt liberă ca antreprenor!”
















Debutul Biancăi Georgescu a prins aripi în ultimul an de facultate, atunci când profesoara care o asista la dizertație a știut că ea poate mult mai mult decât ar crede oricine. Apoi, a plecat la Milano, acolo unde a descoperit note discordante cu ceea ce a învățat în București. Dar toate astea i-au prins bine. Perfecțiunea designe-ului italienesc i s-a strecurat în suflet, iar pantofii bine lucrați  au devenit afacerea ei. Un business la care a visat cu mulți ani în urmă. Azi, această afacere îi atribuie rolul de fashion designer prin complexitatea și eleganța unor produse unice, de calitate, dersăvârșite.


Am ajuns să fac pantofi strict din pasiune... Este drept că în viață am avut parte de căutare, pentru că la început am făcut haine, mai precis din clasa a IX-a, când mergeam la Școala Populară de Artă din Brașov și mă avântam în tot felul de proiecte din materiale neconvenționale  și nu numai...  Apoi, după liceu, am decis să dau la design. Am intrat la Unarte Bucuresti și am continuat să confecționez haine, însă am simțit că trebuie să găsesc secțiunea care să mă satisfacă întrutotul, să fiu mulțumită cu lucrurile pe care le fac. Ei bine, am început practica  în acest domeniu.  Spun practică, pentru că nu există o școală specializată pentru această meserie în București... Prima dată, am început la Minelli Boutique. Mi-au permis să fac orice doresc, m-au lăsat să creez modele, m-au ajutat și ei cu sfaturi, iar faptul că am avut oportunitatea să parcurg toate etapele de proiectare  și realizare a unui pantof  mi-a dat și mai mare încredere în mine. Am fost mai mult decât entuziasmată atunci când am văzut un pantof realizat de mine după un desen. Mi-am spus că trebuie să urmez această cale. Am evoluat, m-am plimbat prin mai multe ateliere unde am făcut practică, iar cel mai mult am învățat de la o doamnă care lucra fețe de încălțăminte acasă, iar eu mergeam și o ajutam efectiv în tot ceea ce făcea. Oamenii te ajută, te lasă să înveți, mai ales dacă vrei să muncești la rândul tău și să îi ajuți...Mi-am dorit foarte mult să învăț cap- coadă cum se face un pantof,  pentru că este foarte important să știi cum să-ți exprimi ideile.





O pereche de pantofi are nevoie de timpul ei... Totul se realizează pe îndelete, fără grabă



Da, este mult mai greu să faci un pantof decât să faci îmbrăcămine.  Acesta este alcătuit din mult mai multe elemente: ai nevoie de calapod, talpă, branț, de soluții, ștaif, bombeu, piele, etc, pielea fiind si mult mai scumpă decât un material textil. Ai nevoie de tipar care trebuie realizat în prealabil. Pentru cine nu știe, în practică, realizarea unui pantof presupune trei etape:
croirea pielii (decuparea după tipar),
prelucrarea bucăților croite „la masă” și cusutul – unde de obicei este nevoie de două persoane – una se ocupă de subțiat pielea, îndoit, montat, etc, iar cealaltă de cusut.
Ultima etapă este tălpuitul, unde se trage pe calapod fața realizată, cu bombeu și cu ștaif, în funcție de model, apoi se lasă pe calapod o zi pentru ca a doua zi să se monteze talpa și să se finiseze. Așadar, oricât de repde ai vrea să il faci, acesta are nevoie de timpul lui de uscare, dacă îți dorești să fie un produs finit de calitate la superlativ. La o haină este mai simplu... Nu ai nevoie decât de acel material textil, o mașină de cusut, foarfecă, si tipar in functie de situatie...













La Milano a învățat tainele perfecțiunii. Acolo nu se merge pe principiul mult și repede. Totul trebuie realizat cu multă atenție la detalii și cu responsabilitate. Altfel, nu ești acceptat.

După Universitatea Națională de Arte din București, mi-am dat licența pe încălțămine cu o colecție inspirată din covoarele persane. Și dacă mă întrebi de ce m-au inspirat covoarele persane, voi spune că m-au fascinat, estetic vorbind, prin căldură pe care o oferă unei încăperi, prin coloristica si simbolistica ascunsă, iar mulți dintre noi știm deja că în cultura musulmană covorul este un instrument religios, de transcedere spre divinitate.
Musulmanii folosesc covoarele în rugăciune, iar acest lucru ne amintește că un covor, ca și un pantof  ne separă de pământ și ne poartă spre locul unde vrem să ajungem, fizic sau metafizic.
Am terminat anul trei de facultate cu această colecție persană, apoi am plecat la Milano, cu Erasmus. Acolo mi-am schimbat perspectiva estetică a tot ceea ce înseamnă pantofi de calitate. Italia este mama pantofilor, iar eu m-am întors de acolo alt om. Nu-mi plăcea nimic din tot ceea ce făcusem înainte de a ajunge la Milano. Voi spune că una dintre plăcerile mele era să merg noaptea în zona Corso Como a orașului Milano, unde se află cele mai mari magazine cu haine și accesorii ale marilor branduri. Toate vitrinele acelor shop-uri sunt ca niște scene din povești, iar eu adoram să le privesc noaptea, pentru că se văd mult mai bine, fiind luminate spectaculos. Peste toate,  nu mă privea nimeni suspicios. Mă inspirau...
Am lucrat la Pedrazzoli, un atelier care colaborează cu marile teatre ale lumii. Mi-a plăcut mult acolo, mai ales că aveam acees la o arhivă cu pantofi din toată lumea de la începutul vremurilor până în zilele noastre, pantofi purtați de mari actori ai lumii, etc. Lucram cu Scala din Milano, cu teatre din Elveția, cu balerini, cu actori cărora trebuia să le facem modele neconvenționale, așa cum sunt, de exemplu, niste copite de cal. Totul ieșea perfect. Acolo, la Milano, am învățat tainele perfecțiunii. În acea școală nu se acceptă și nu funcționează niciodată sintagma „merge și așa”. Produsul final trebuia să fie perfect. Ei preferau ca eu să imbrac un toc în două ore, decât să realizez zece tocuri în acele două ore. Insa acel toc trebuia să arate perfect. Am trăit un an această experiență, iar după ce m-am întors mi-am dat dizertația în România ( tema fiind degradarea metalelor- rugina- o metafora adusa efemeritatii si degradarii umane supuse trecerii timpului), cu doamna profesoară Ioana Avram, care a știut mereu să scoată tot ce este mai bun din mine. Este acea profesoară care, în anul trei de facultate, nu a vrut să mă treacă până ce nu am venit cu acea idee care să îi exalte simțurile... Atunci am descoperit laserul... Aceasta a fost ideea mea care a reușit să mă aducă unde sunt azi. După laser am descoperit că pot face pantofi minunați cu toc printat 3D, iar aceste experimente fac parte și azi din proiectele mele. Este adevărat că print-ul 3D este destul de costisitor, si procedeul in sine, de la idee la produsul finit este complicat, dar îndrăznesc să visez și la o mașină 3D. Tot atunci, la dizertație am experimentat print-ul pe pielea lăcuită, care acum cinci sau șase ani nu era în vogă. Toate acestea erau experimente pe vremea aceea.
Colecția a avut impact, iar apoi a început viața mea... Am început să lucrez în diverse ateliere,  iar acum trei ani am primit cadou de ziua mea site-ul www.biancageorgescu.ro. De atunci am început să colaborăm, ea fiind cea care se ocupa de partea virtuală a brandului, de organizare, clienți, site, etc. Eu mă ocup de partea artistică și de producție.










Face orice fel de pantof de la zero. Clienții sunt interesați de modelele create de Bianca, dar pot veni si cu ideile și  propunerile lor...

„Da, am clienți care vin cu poza. Îmi spun că vor acel pantof, iar eu trebuie să mă conformez, fiindca imi doresc ca fiecare client sa fie multumit. Evident, am colecțiile mele, însă colaborez cu mulți dintre clienții mei pentru a ajunge la produsul la care aceștia visează. Ei pot veni cu jumătate de idee și apoi ajungem la un produs  final care să le placă foarte mult... Cert este că mă adpatez la fiecare persoană în parte. Fac orice tip de pantof, iar unul dintre cele mai de succes modele a fost Halab- cizma lungă, peste genunchi, cu decupaje laser pe partea exterioara, inspirat din portjartiere. Un model realizat din piele strech, versatil, extrem de potrivit oricui vrea să încalțe ceva foarte comod si usor de asortat.
Colecția viitoare se va baza, pe langa design, pe calitate. Talpile vor fi din piele, vor fi produse bune, de top, din cele mai bune materiale, chiar dacă producția va fi mult mai scumpă. Folosesc și materiale speciale aduse din India, iar cele mai multe sunt ediții limitate.  Produsele mele se află pe www.biancageorgescu.ro , și https://www.notjustalabel.com/. Scopul meu este să vizez mai mult piața internațională, pentru că în România mă lovesc prea des de o mentalitate care deja mă intristeaza - Cum, acești pantofi sunt 600 de lei? Dar eu îmi pot lua cu 400 de lei de la Zara...”
 Dar acelea sunt produse realizate în tari sarace pe 2 lei... Calitate îndoielnică, preț mare pentru ce sunt ele si cu siguranta le vei mai vedea la multe persoane din jurul tau.
Nu poți compara un produs handmade, unde iti poti alege materialele, forma, cu un produs de serie...
Cele mai multe comenzi le-am avut în Emiratele Arabe Unite. Colecția care s-a vândut foarte bine aici este cea numită Umayyad- (inspirata din elementul definitoriu al artei Islamice - arabescul ).”













Ca antreprenor, Bianca Georgescu speră în inițiative de susținere din partea statului

„Mă simt liberă ca antreprenor! Eu centrez, eu dau cu capul, eu sunt responsabila daca lucrurile merg sau nu. Dar,  există și o parte mai grea, accea în care simți că nu te ajută nimeni, iar aici mă refer la stat... „Există multe piedici, există multe taxe, iar la sfârșit vezi că râmâi cu puțin desi ai o cifra de afaceri semnificativa...  Poate aș trece cu vederea și aceste taxe dacă ar exista niște proiecte și inițiative din partea statului care să ne susțină, pentru că mă uit în jur și văd că există potențial. Există mulți români faini care vor să se dezvolte și  vor să transforme ideile lor în proiecte minunate. Din păcate, acești oameni răzbat greu aici, daca razbat, tocmai de aceea mulți dintre ei iau drumul străinătății...”











Comentarii

Postări populare