Două artiste din România au câștigat un concurs de design vestimentar cu Inteligență Artificială, organizat de Tommy Hilfiger
Un concurs de designuri vestimentare create cu ajutorul Inteligenței Artificiale, organizat de Tommy Hilfiger, a fost câștigat de două artiste din România. Aplicațiile câștigătoare au fost alese chiar de fondatorul celebrului brand vestimentar, Thomas Jacob Hilfiger, creațiile celor două artiste urmând a fi utilizate în metaverse-ul Decentraland.
Cine sunt cele două artiste care au câștigat concursul organizat de Tommy Hilfiger
Irina Raicu are un doctorat în Inteligență Artificială, urmând un stagiu doctoral de doi ani la prestigioasa Universitate Paris 1 Sorbona. În prezent, dezvoltă pentru Microsoft produse tech bazate pe Inteligență Artificială, ocupându-se atât de strategie cât și de execuția acestora. Totodată, Irina este primul AI Artist din România, expunându-și pentru prima dată creațiile în Coreea de Sud (AIA Gallery) în 2020. De atunci și până în prezent a mai expus în SUA (Microsoft Employee Exhibition în Redmond; AI Fashion Week în New York) sau în cadrul NFT Bucharest. Mai mult decât atât, în vara acestui an, designurile vestimentare digitale create de Irina cu ajutorul Inteligenței Artificiale vor „prinde viață” la Milano, în cadrul unui proiect realizat de artistă, în parteneriat cu brandul de fashion sustenabil Ecoolska.
„Încă din copilărie am reușit să combin latura artistică cu cea realistă prin intermediul desenului și al picturii, în familia mea existând un mic atelier unde obișnuiam să creez haine pentru copii. În 2018, prin intermediul articolelor de cercetare pe care le studiam pentru teza de doctorat, am descoperit metode inovatoare de a crea artă cu ajutorul rețelelor neurale artificiale (algoritmi de Inteligență Artificială) și de atunci am fost fascinată de intersecția dintre artă și tehnologie. De curând, am revenit la pasiunea mea pentru fashion și de la începutul anului 2022 explorez această latură. Mi se pare captivant elementul de noutate pe care îl aduce AI-ul în crearea de fashion designs. Dar și provocările pe care le atrage după sine și anume: cum parametrizăm rețelele neurale astfel încât să respectăm particularitățile unui brand”, afirmă Irina Raicu. Pe de altă parte, Alexandra Șerban are o experiență de peste 10 ani în recrutare, activând ca headhunter în domeniul IT, precum și pentru o companie de recrutare expați pentru continentul african. Totodată, este cofondatoarea colecției de NFT-uri Supernatural, un proiect educațional dedicat dezvoltării personale și bunăstării mentale, fizice și spirituale, care îmbină arta, tehnologia și educația.
„Am fost autodidactă în procesul de a învăța să creez artă digitală. Pas cu pas am trecut prin tutoriale Youtube și cărți de profil, pentru a învăța despre teoria culorilor, simetrie, compoziție etc. Studiul teoretic a fost însoțit, bineînțeles, de sute de ore de practică, fiind adeptă a conceptului learning by doing. În mai 2022 am creat primul NFT, reprezentat mai apoi cu ajutorul Realității Augmentate în cadrul Museumplein din Amsterdam. Competiția organizată de Tommy Hilfiger reprezintă prima mea validare oficială a faptului că am utilizat într-un mod creativ Inteligența Artificială în crearea unui design vestimentar”, afirmă Alexandra Șerban.
33 de miliarde de dolari valora industria de digital fashion în 2021
Potrivit raportului „The State of Fashion Technology”, publicat de McKinsey, în anul 2021 achizițiile de haine și accesorii virtuale au însumat 33 de miliarde de dolari la nivel internațional, printre brandurile care au făcut tranziția către fashionul digital numărându-se Gucci, Balenciaga, Dolce&Gabbana, Tiffany, Lacoste, Nike și Adidas.
Nike este, de altfel, marele câștigător atunci când vine vorba de vânzarea colecțiilor digitale. În 2022, brandul de articole sportive reușea să vândă 67.521 de sneakerși virtuali, pentru un total de 185 de milioane de dolari (sumă strânsă din vânzări primare și redevențe), potrivit Dune Analytics.
Top 5 branduri vestimentare cu încasări din digital fashion în 2022 1. Nike – 184.3 milioane de dolari 2. Dolce & Gabbana – 25.6 de milioane de dolari 3. Tiffany – 12.6 milioane de dolari 4. Gucci – 11.6 milioane de dolari 5. Adidas – 11 milioane de dolari
Care va fi impactul Inteligenței Artificiale în artă și design?
Potrivit Irinei Raicu, Inteligența Artificială deschide o nouă eră a creativității în care datele devin pigmentul principal în crearea artei. „Posibilitățile oferite de rețelele neurale stimulează un nou proces creativ în care artistul poate regândi și reproiecta abordarea de a crea lucrări de artă. Se poate realiza la diferite niveluri și etape și este întotdeauna rodul creativității umane. Rețeaua neurală nu are conștiință, dar creează împreună cu un om în scopul de a explora noi forme vizuale în moduri revoluționare.
În industriile creative, Inteligența Artificială va produce schimbări prin oferirea de noi posibilități și abordări în procesele de creație. De exemplu, algoritmi de generare a imaginilor pot fi folosiți în design grafic sau în crearea de conținut pentru rețelele sociale, iar modele de învățare automată pot fi antrenate pentru a crea muzică sau pentru a scrie texte. În plus, IA poate ajuta la automatizarea sarcinilor repetitive sau la analizarea datelor în vederea identificării de noi tendințe și modele, ceea ce poate oferi creatorilor oportunități de a îmbunătăți produsele și serviciile oferite.
În industria de fashion, AI va oferi o serie de beneficii de la o eficiență crescută la o durabilitate mai mare. Le va permite designerilor să creeze modele personalizate care sunt atât unice, cât și adaptate publicului țintă și, de asemenea, va ajuta la reducerea risipei prin optimizarea proceselor de producție și reducerea nevoii de prototipuri fizice. Drept urmare, crearea de fashion designs cu ajutorul AI-ului are potențialul de a crea practici de modă mai sustenabile și mai etice, oferind în același timp o platformă pentru designeri pentru a experimenta materiale și stiluri noi”, adaugă Irina Raicu.
De ce aptitudini ai nevoie pentru a crea artă cu ajutorul Inteligenței Artificiale?
Potrivit Alexandrei Șerban, creativitatea rămâne un ingredient vital și în mixul necesar artiștilor care își propun să creeze artă cu ajutorul Inteligenței Artificiale. Totodată, pentru a folosi cu succes instrumentele cu Inteligență Artificială vei avea nevoie de cunoștințe tehnice, iar pentru a te asigura că rezultatul obținut are valoare atât din punct de vedere vizual cât și al insighturilor, ai nevoie de cunoștințe teoretice cu privire la culori, compoziții și simboluri.
„În ceea ce privește arta purtabilă digitală, este important să cunoști termenii de bază din industria fashion, să știi care sunt texturile și materialele folosite în industrie și să experimentezi cât mai mult tipurile de prompturi pe care le poți face. De asemenea, cercetarea este foarte importantă, în cazul competiției organizate de Tommy Hilfiger am pus mult accent pe această activitate, pentru a-mi face o idee clară despre stilul, valorile și identitatea brandului. Nu în ultimul rând, cred că realizarea unei piese originale se poate face prin combinarea mai multor instrumente care folosesc I.A. Transmiterea unui mesaj puternic se face mult mai ușor prin îmbinarea unei imagini generate prin I.A. a unui avatar creat în Midjourney, ce poate fi animată prin Motionleap, Adobe AfterEffects și Clo3D pentru haine și care poate transmite un mesaj puternic vocal prin tehnica image+text to voice folosită cu ajutorul Studio D-1D”, adaugă Alexandra Șerban.
În ce a constat concursul organizat de Tommy Hilfiger?
Celebrul brand de fashion a lansat un concurs de creații vestimentare generate cu tool-uri care integrează elemente de Inteligență Artificială (Midjourney), publicând pe Twitter un scurt ghid cu criterii pe care propunerile de design vestimentar trebuiau să le îndeplinească. „Timp de 20 de ore, am generat și reantrenat acești algoritmi astfel încât să pot obține un design care încorporează cu fidelitate identitatea brandului - pe lângă culorile bradului, am încercat să includ și alte elemente particulare, plus semnătura mea de artist. Apoi, dintre toate designurile propuse de artiști din întreaga lume, au fost alese două: Al meu și al Alexandrei. Am avut plăcerea s-o cunosc pe Alexandra în cadrul concursului, unde ne-am admirat reciproc designurile. Cred ca este incredibil ca două artiste din România să fie alese câștigătoare ale acestui concurs, cu atât mai mult cu cât creațiile au fost independente una de alta, noi două cunoscându-ne abia după ce am aplicat la concurs. Mai departe, DressX va produce aceste design-uri sub formă digitală, astfel încât acestea pot fi purtate în mediul virtual și vor fi prezentate în studioul Tommy Hilfiger din Decentraland. Împătimiții de metaverse vor avea posibilitatea de a mintui gratuit aceste outfituri și de a le purta la diverse evenimente din Decentraland. De asemenea, aceste outfituri vor fi disponibile pentru o perioadă limitată și vor fi prezentate ca filtre de realitate augmentată și MetaLooks în cadrul aplicației DressX și pe platforma lor”, adaugă Irina Raicu.
Comentarii
Trimiteți un comentariu